Duminica seara

Sint bolnava de citeva zile. Nu stiu ce se intimpla dar este o boala sufleteasca, poate-i astenie de primavara… Ultima garda m-a darimat, trei sinucigasi esuati patetic, citiva batrini in proces de descompunere si tot asa…am venit acasa fara sa ma pot aduna din bucatele, nestiind cum sa ma scuz in fata copiilor pentru lipsa mea de “chef”. In plus, cred ca jupinul e pasiv-agresiv in vederea cumpararii unei masini, vrea sa reparam rabla decedata, lipsa lui de ambitie automobilistica ofenseaza pina si lipsa mea de ambitie automobilistica. Ieri m-am dus sa ma uit dupa masini de una singura, ca o gisca victima sigura a vinatorului vinzator, nici nu ma pricep si nici nu stiu ce vreau. “Vreau ceva cu patru roti care sa tina patru ani”, i-am zis ultimului samsar si el a zimbit intelegator. In fine, cind m-am intors acasa, rupta de picioare, mi-am pus un film despre viata marchizului De Sade. Dincolo de toata nebunia, o replica m-a intrigat : “daca n-ai cunoscut pacatul, nu poti recunoaste virtutea” sau cam asa ceva. Noi oamenii sintem ca si cainii, unde vedem un rahat, hai sa ne bagam si noi botul. Si birfa tot aia este, scurmarea rahatului (altuia)… cu reflex la al nostru dar incercind sa pastram o aparenta respectabilitate. Fetele mi-au facut o bratara din bomboane de zahar, au tot admirat-o vreo doua zile si acum le-am dat unda verde s-o manince, vai de dintii lor. Acum sint pe covor, inventind jocuri din seria “care miroase mai urit”. Aia mica a fost surclasata si acum se razbuna tragind-o pe a mijlocie de turul pantalonilor… si alte activitati dintr-astea intelectuale de duminica seara. Acum trebuie sa inchid computerul, ca avem de repetat sceneta cu Scufita Rosie.