Despre papuci

Clar ca-n noaptea asta nu se poate dormi, nu din cauza pacientilor, saracii, ca ai mei sint atit de cumsecade incit asteapta dimineata pina sa ma sune, ci dintr-un motiv mult mai dramatic : aia mica a facut in pat. A inceput sa plinga, vinovata, mai sa scoale toata strada. Ma uit cu ingrijorare in jur, toti ai mei sforaie prunceste, pina si feciorul (cind e de treaba, doarme, asta o sa traiasca o suta de ani). In fine, o aduc la noi in pat, il parchez pe jupin in sufragerie (la rosii cu el !), o schimb pe pipaite si ma apuc in patru labe a salva ce se mai poate din canapeaua de zestre a jupinului. Canapeaua asta a crescut trei rinduri de copii si ei au crescut-o pe ea… intr-un fel. A avut si-o sora mai mare care  murit, saraca, tot de incontinenta. 

De fapt, toata casa mea este, daca stau bine sa ma uit, prizoniera copiilor : cazona, cu spatii ample si mobile putine, scrijelita, ornata cu multe accidente de culoare si aroma. Cine se aventureaza fara papuci se trezeste intr-un final cu o piesa minuscula de lego intre degete sau cu dulceata in sosoni… glumesc,desigur, aci e la moda gemul. Pina la douazeci si ceva am fost sub papucul parintilor, un an am fost sub papucul barbatului si apoi sub ala al copiilor. De-aia zice la Biblie ca femeia se va mantui prin nastere de copii, de fapt ce vrea sa spuna este ca femeia se va mantui numai sub papucul altcuiva.