Avioane

Niciunde nu mai e acasa si nici nu stiu de va fi vreodata.
Mi-aduc aminte de noptile instelate ale copilariei, scrutind cerul dupa luminite miscatoare. Nu credeam in OZN-uri, credeam in avioane, acele obiecte misterioase ce purtau oamenii spre libertate. Nu se zareau gratii in jurul meu dar stiam ca exista, stiam ca sint incercuita, speram doar sa redevin libera inainte de a imbatrini. Petreceam ore intregi cu ochii atintiti spre cer, pina lacrimau de intuneric.
In ultimii zece ani am zburat mult, ore si zile in sir, avioanele au capatat miros, gust, au incetat a fi emisari adorati ai unei libertati imposibile.

Traiesc intr-o tara in care oamenii nu s-au simtit nicicind opriti in evolutie, cum as putea sa le explic deliciile secrete ale copilariei mele incercuite ? Ma invirt printre oameni educati, inteligenti… cind incerc sa le povestesc despre avioane si libertate si lipsa ei, ma tintuiesc asa… cu o privire transparenta si politicoasa.

Si inca mai trec avioane noaptea deasupra casei. Dar cine are timp de ele ?

Reclame
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s