Fiecare sa-si vada de Blogul lui

Mi-e teama ca in curind n-o sa se mai zica „Vezi-ti de treaba ta”, ci „Vezi-ti de Blogul tau”. Asta apropo de un sfat pe care l-am primit mai deunazi. In trecut, cind oamenii aflati la distanta doreau sa comunice, compuneau o scrisoare… acum scrie fiecare cite un blog, creeaza cite un Yahoo Group sau, cei mai saracuti literar butoneaza SMS-uri. Avantajul blogului e riscul mai mic de tendonita, pentru ca tastatura e mai mare decit la telefon. Totusi, cred ca se poate blogui si de pe un iPhone, deocamdata din America iar din toamna si din Europa. La urma urmei, e nedrept sa nu poata avea si Ana un iPhone pe care sa-i trimita Manole SMS-uri de genul : ” Lasa mincarea si fugi, jale, biserica, vedem Spania”.

La 12 ani m-am hotarit sa scriu o carte. Dupa o luna de cercetari asupra titlului a trebuit sa abandonez proiectul, intrucit mama m-a amenintat foarte gales ca daca-i mai „stric hirtia” o sa-mi „rupa mainile”. Hirtia de scris, ca si ouale, zaharul, faina, servetelele si hirtia igienica, trebuiau conservate pe un termen variabil, in functie de Congresul care urma. Chiar si acum, cind imi vad feciorul mototolind o coala alba cu un singul cuvint scrijelit pe ea, imi vine sa-l invat a citi romaneste lecturind intreaga arhiva a Congresului paisprezece, pe capitole si semestre.

Un an mai tirziu am reluat tentativa de a scrie un roman, de data asta eram indragostita asa ca titlul, ca si subiectul au venit de la sine, amindoua siropoase si proaste. M-am dezindragostit inainte de a termina romanul si l-am recitit cu un ochi critic, eliminind la singe pagini intregi pina n-a mai ramas decit titlul… pe care, de frica mamei, l-am aruncat in soba. Soba aceea a fost salvarea copilariei mele, soba aceea a vazut un munte de secrete, vise si tampoane ingropate…

Inca peste un an am cochetat din nou cu ideea unei productii literare – alta decit teza de romana cu Eminescu sau Creanga (ca eram la mate-fizica si nu se dorea sa fim umiliti prea tare). De fapt se vede ca eram la mate-fizica, am ajuns sa distribui virgulele si liniutele ochiometric, in principal pe criterii estetice si sentimentale, cu vagi ajutoare din amintirile clasei a cincea. De data aceasta devenisem matura si constienta de valoarea hirtiei, mi-am cristalizat ideile in minte vreme de vreo cinci luni bune. Erau idei grave, fundamentale, de la infinit la absolut nu raminea nici o piatra neintoarsa, nici o teorie nedesfiintata. Cind am terminat cu desfiintatul, am trecut prin fata unei biserici si tocmai duceau un mort la ingropaciune. Intr-un sicriu mic si prapadit, cu o fata schimonosita, imbatrinita precoce de prea multe tigarete si excese creatoare, inconjurat de citeva dudui plinse si fardate, se odihnea scriitorul X (unul celebru dar nu-mi aduc acum aminte numele). In clipa aceea, cu o deznadejde absoluta cum nu poti avea decit la paisprezece ani, mi-am zis : „Arta e zadarnicie si orgoliu !” si astfel a luat sfirsit a treia si ultima mea incercare de a scrie un roman.

Sper ca aceasta incursiune in trecut explica suficient de convingator de ce nu vreau sa am blog.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Fiecare sa-si vada de Blogul lui

  1. dudumic zice:

    Si asta o scri pe un blog…..care inca mai respira.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s