Feciorul

Bunica ar fi spus ca-i „zapacit la cap, Doamne, mare ti-e gradina”. Eu nu mai am curaj sa emit pareri definitive, stiu doar ca nu inceteaza sa ma socheze forta cu care trage viata si visele spre el, foamea lui pentru timp si spatiu. L-am simtit asa de cind l-am pus la supt intaia oara : eu eram un apendice al sfircului, puteam sa nici nu exist iar tita mea sa fie legata la un furtun.
Si acum se lanseaza in cite un proiect cu aceeasi furie cu care sugea odinioara, neimpresionat de proteste, neingradit de lipsa resurselor, visind esafodaje complicate, universuri paralele si inventind o anti-fizica pe care numai el o intelege.
Apoi vine si ma stringe in brate exact atunci cind trebuie si exact atit cit trebuie , tacind brusc, numai atingindu-ma cu o privire intrebatoare. Nu stiu cum de ma simte, cum de a capatat instinctul perfect al momentului, poate tot asa cum il simt si eu cind ma minte, cind nu-i e bine sau cind are nevoie de mine.
Am imbatrinit iar pofta asta navalnica de viata ma nelinisteste, nu vreau sa sufere si cred ca inteleg prin ce trebuie sa fi trecut tatal lui Harap Alb. Intr-o zi va pleca, in barca pe care deja a inceput sa si-o construiasca in garaj… are deja o traista pregatita sub pat, in care si-a pus desteptatorul, o iconita, lanterna, pusculita, o sabie de plastic si o varianta miniaturizata a lui Teddy Bear.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s