La drept vorbind…

E aproape batrina si plina de cancer. Se uita la mine cu speranta nu a vindecarii sau a mintuirii, ci a sfirsitului fara durere.

„Cit de multa morfina sa-ti dau ?”

„Cit trebuie, ca sa nu simt nimic.”

„S-ar putea sa mori.”

„O sa mor oricum, fie-ti mila de mine, n-o sa stie nimeni !”

„O sa stiu eu. Si Dumnezeu.”

„Nu exista Dumnezeu, cum poate sa existe si sa ma lase in halul asta de chinuita ! ”

„Nu stiu… lasa-ma sa chem un preot.”

„Esti o mincinoasa, nu vrei sa ma ajuti, vreau sa-mi dispara durerea, asta vreau, sa mor !”

Ce mai poti spune ?

Saptamina asta am vazut numai durere si exaltare, am pendulat intre extreme : pe de-o parte suferinta fizica, pe de alta parte entuziasm pentru schimbare. Ma gasesc intr-un postmodernism al profesiei, reevaluind greselile trecutului si experienta prezentului, intr-un grup de oameni exceptional de dinamici pe care i-am cunoscut in persoana, in sfirsit, acum citeva zile. Liderul proclamat al grupului este, dupa cum zice barbatu-meu, un bufon. Componentii sint insa cit se poate de solizi si exceptionali, forte ale naturii fiecare dintre ei, de-o varietate uimitoare, natia mea de adoptie nu inceteaza a ma uimi. Cel mai mult ma impresioneaza un englez cu zimbet larg care a reinventat conceptul de Robin Hood al profesiei si o chinezoaica baietoasa care ar vinde nisip in desert, sint convinsa.
Iata-ne intr-o sala plina de cristale a unui hotel de mare fason, in tricouri si blugi, discutind despre soarta, tinuta si destinatia meseriei. Glumim intre noi si totusi fiecare a pus la bataie cariera si soarta familiei. Ah, pazea ca vine rivolutia !
La intrarea in parcare, valetul (un grec tinerel cu ochi galesi) ma intreaba „ce masina, dulceata ?” apoi vazind etichetele din piept ne intreaba daca venim de la vreo conferinta. „Da” zice Shirley, psihiatra bipolara ea insasi cu care m-am imprietenit. „Cu cine ?” se impinge si mai tare grecul. „Cu niste doctori ticniti”, zice Shirley facind pe ea de ris si ne urcam amindoua in masina. Dimineata la cafea, intre painea prajita si descrierea lui Hristos ca „fiu al durerii” din Vechiul Testament (pe care Shirley a tinut musai sa mi-o citeasca), i-am povestit si barbatului, ca sa stie si el ce nevasta dinamita are. „Macar i-ati dat bacsis ?”, zice el rizind. Na, pas de-l fa gelos…

Reclame
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la La drept vorbind…

  1. Irina zice:

    Ane, ce ati pus la cale,deschidti o clinica, ceva?Doamne ajuta si spor!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s