Mamaliga si cirnati

Replicile feciorului capata iz revolutionar. Azi la masa mi-a spus ca vrea sa construiasca o casa in copac si cind i-am spus ca legea nu permite, mi-a spus ca „trebuie schimbata legea, cum pot face asta ?” In gluma, i-am spus ca trebuie sa fie ales presedinte ca sa schimbe legea si m-a intrebat la ce virsta poate sa candideze, pe cel mai serios ton din lume. Apoi mi-a explicat ca politicienii nu sint totdeauna cinstiti si oamenii trebuie sa fie vigilenti in privinta lor. Mie si lui taica-sau ne ramasesera furculitele in aer. I-am explicat ca nu poate deveni presedinte daca nu stie sa scrie si sa citeasca fara greseala. „Mda, asta poate fi o problema dar presupun ca pina la virsta aceea voi invata” mi-a replicat el. Am facut bradul si-am vopsit saniuta din copilarie a jupinului. O minune de saniuta, aerodinamica si cu lame rosii, abia astept sa incercam derdelusul. Darurile sint ascunse in pivnita, nu stiu cum o sa le urce Mosul in casa, ca de-o saptamina feciorul si-a instalat tabara de noapte in sufragerie, ca sa nu-l „piarda de Mosul”.  Visez numai racitura si cirnati, in timp ce mestec incet la fasole. Nu mai vreau fasole cel putin pina-n martie ! Singurul caruia nu-i pasa e feciorul, pe care-l faci fericit cu mamaliga rece si cartofi fierti… daca-i dai si-o felie de paine nu mai trebuie nici desert. „Tu erai bun pe vremea comunistilor, mai !” zice bunica. „Ce-s aia ? ” intreaba el si Doamne, ce bine ma simt ca nu trebuie sa stie.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s