Momentul cel mai greu este cind te trezesti singur in lupta. Singur, iar Dumnezeu tace, doar diavolul este in fata, zimbind batjocoritor. Este un moment cind nimeni nu-ti poate purta crucea si nimeni nu te poate lua in brate. Te trezesti pe marginea prapastei agatat de un fir de iarba, intrebindu-te daca se va rupe sau nu. Astepti mina lui Dumnezeu care nu apare apoi te revolti, strigi, te simti tradat, crezi ca stiai si descoperi ca nu stii, crezi ca aveai credinta si descoperi ca n-ai, crezi ca erai bun si descoperi cit de josnic esti. Apoi te inmoi, te impaci cu tine asa cum esti, nu cum ai vrea sa fii, cu ce ai si nu cu ce ai vrea sa crezi ca ti se cuvine. Iar apoi firul de iarba se rupe, pentru o clipa intelegi ca s-a terminat… te astepti sa cazi in prapastie si…

De-aici fiecare poate continua dupa soarta lui, numai Dumnezeu o stie.

Dar stiu ca exista un prag al disperarii care se indoieste, pe care fiecare trebuie sa-l treaca singur, intr-o libertate deplina si dureroasa a alegerii. Este aceasta dualitate a problemei, Dumnezeu al iubirii si al legii in acelasi timp. 

 

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la

  1. boiereasa zice:

    Am citit, multumesc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s