Despre parinti

Citesc Ultimul Jurnal al lui Ioan de Kronstadt si sint tare dezamagita. Nu stiu destule despre viata lui dar ce diferenta fata de Sfantul Siluan ! Azi abia m-am urnit la biserica, daca nu era barbatul sa se duca musai, nu mergeam nici eu. Dar asa, cred ca mi s-a facut rusine si o frica sa nu i se intimple ceva, e caraghios dar am simtit ca trebuie sa ma duc, sa-l pazesc. Sint mult mai slaba in credinta decit el, nu stiu de unde gaseste puterea, cu toate problemele pe care le are. De fapt stiu, e puterea omului care a atins fundul marii, a omului care a innebunit de durere si chiar in clipa cind nu mai ramasese nimic, un om i-a intins o mina salvatoare : un preot greco-catolic, cu 18 ani de temnita comunista la activ. Preotul acesta a vazut la el ceea ce am vazut si eu : frumusetea sufletului si incetul cu incetul l-a adus la suprafata, l-a invatat sa-l iubeasca pe Dumnezeu cum nu m-a invatat nimeni pe mine.I-am dus pe copii la planetariu si mi-am adus aminte de verile cind mergeam la planetariul din Mamaia, ce vremuri… Au fost mai interesati sa impinga in nestire butoanele exponatelor decit sa asculte ceva explicatii, am copii absolut comuni, pina si la slujba casca de zor si-si rod unghiile, cel putin stau linistiti si se duc sa ia impartasania fara taraboi… cred ca le place vinul.Ieri am urmarit filmul Inteligenta Artificiala, de Spielberg, impreuna cu feciorul care a stat treaz pina la miezul noptii. Impresionant exercitiu in inutilitate dar am plins, recunosc. Macar de-as plinge asa si la rugaciune.Am nevoie de o vacanta. Stiu ca am nevoie de o vacanta cind mi-e sila sa ma gindesc la medicina. Si acum chiar mi-e sila, nu poti fi doctor bun daca esti obosit sufleteste. Parintele meu drag a fost „surghiunit” in alt oras, prin bunavointa unora dintre membrii parohiei care-s ortodocsi cu numele si protestatari cu duhul, cind l-am sunat mi-a marturisit ca nici nu mai are lacrimi sa plinga. E un om bun ca painea calda si ma simt cumva orfana. Din fericire, cel putin situatia lui parohiala s-a rezolvat, de fapt are o parohie mult mai mare, durerea totusi ramine… E asa de usor sa-l judecam pe aproapele fara sa-l cunoastem ! Judecam si apoi ruminam un timp pina ce intr-un moment, cind ne vine la indemina, scuipam pe sufletul lui, intr-un soi de injuratura articulata frumusel, intelectual, sa sune bine. Si ce mandrii ne simtim, ce tantosi ca l-am rapus pe dobitoc ! Si-n timpul asta, ocupati cu corectia aproapelui, sintem cu un pas mai aproape de propria groapa.     

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s