Maternitate

Cind eram mica aveam impresia ca orice femeie are calitatea de mama in gene si este doar o chestiune de timp sa se materializeze. Credeam ca actul nasterii unui copil este finalul unei predestinari. Am vazut ca nu-i asa abia dupa ce m-am casatorit. Nu mai eram chiar floare de primavara, ba chiar era vara de-a binelea pe ulita mea, cind s-a pus problema unui copil. Trecusera doar doua luni de la nunta si m-am uitat la jupin cu mirare, ca si cum ce l-o fi apucat, nici nu m-am obisnuit cu invadarea spatiului intim de catre alt om si acum tre sa ma gindesc la inca unul, sufocanta chestie. Mi-a fost rusine sa protestez, desi parca mai voiam sa copilaresc (pina pe la cincizeci de ani, asa) pina la nunta tot zicea dinsul ca vrea copii dar ma gindisem ca sint eu destula sa-l sperii si o sa uite o perioada… Dar nu, dinsul vezi ca daduse de bine, ba incepuse sa se si ingrase, baga verigheta aia in nasul tuturor. Divaghez… Asadar, am acceptat cu juma de gura, gindindu-ma ca mai trece ea ceva apa pe Dunare pina s-o intimpla. Peste noua luni se nastea feciorul si atunci sa vezi bucluc : un nou-nascut de aproape cinci kile care plingea tot timpul (de fapt urla), minca de rupea, nu pricepeam de ce zicea ce zicea, de ce zimbea si de ce se infuria, de ce facea caca numai dupa ce simtea pampersul curat. Si mai ales n-am priceput niciodata cum de tintea cu atita exactitate taman in crapatura dintre pampers si cracul piciorului si numai cind il asezam pe canapeaua cea buna din sufragerie. Am descoperit ca uterul nu te face mama, asa cum nunta nu te face sotie. Sint femei „mamoase”, femei care inventeaza jocuri pentru copiii lor, au mereu rabdare, zimbetul pe buze, mincare organica in camara, izmene de bumbac 100%. Sint femei care-si dedica viata copiilor, fizic si mental, cu pasiune si disperare, femei care la sfirsitul zilei se culca fericite si binecuvintate de Dumnezeu, cu chipul copiilor in minte. Trebuie sa recunosc, eu nu sint asa, chiar deloc daca ma gindesc. Am momente cind vreau sa fug unde vad cu ochii, numai sa am o minuta de liniste. Uneori plec „la cumparaturi”, de fapt un pelerinaj de una singura printre rafturi pline de boarfe pe care stiu sigur ca n-am de gind sa le cumpar. Seara, petrec ceva timp cu copiii, citind sau pur si simplu flecarind dar sint mai fascinata sa-i privesc pe ei jucindu-se, decit sa ma implic. Am incercat sa stau acasa, insa dupa trei luni imi venea sa ies prin tavan, pina la urma jupinul a ramas acasa si eu m-am intors la lucru. El a rezistat vreo doi ani, desi casa arata in fiecare seara ca dupa lupta de la Termopile. E clar ca-mi lipseste mamosenia, maternitatea n-a venit firesc, a fost mai degraba un proces de invatare scrisnita.

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s