Note pe marginea unei tragedii

Povestea e scurta : o afacerista intr-un Audi raneste grav o studenta, se aduna lumea ca la urs, comenteaza, salvarea vine dupa 20 de minute si studenta moare in cele din urma. Cineva filmeaza, se da pe post si lumea incepe sa se revolte. Unii se revolta pe afacerista, altii pe politie, altii pe coloana oficiala a lui Tariceanu. Nu se revolta nimeni pe salvarea care vine abia dupa 20 de minute, intr-o zona urbana. Cade bunica si-si fractureaza femurul. Suna mama salvarea : „asteptati, ca vine”. Dupa o ora, suna din nou, nu de alta dar bunica are dureri groaznice si nu e transportabila intr-o masina mica. Spitalul e la cinci minute de casa, curtea plina de salvari. „Mai bine o caram cu cearsaful”, zic eu care ma aflam in vacanta acolo. Dupa doua ore, sunam la particulari, vin in 15 minute, ajunge la spital in cinci, o vede ortopedul si-o opereaza in aceeasi noapte. N-are placuta de care-i trebuie, numa o tija din aia veche, antica si de demult, mai lunga decit piciorul bunicii asa ca mama cumpara ad-hoc o placuta din stocul particular al firmei producatoare. Cu chitanta, pe fata, 300 de euro. Se trezeste baba din anestezie (92 de ani), optam pentru un salon „la privati”, n-au oxigen in camera dar nu conteaza, stau cu ea peste noapte si-o trezesc din cinci in cinci minute, cind vad ca-i scade pulsul sub 50. Pe la cinci dimineata ma intorc acasa si dau sa ma culc, cind ma trezeste telefonul de la salvarea „oficiala” : „Ati chemat salvarea, mai aveti nevoie de ea ?” Asistenta pe sectie semi-indiferenta dar acceptabila. Se termina algocalminul, cumpar algocalmin. Se termina amikacina, cumpar si de-asta. Au in schimb pampersi si manusi iar femeia de serviciu e o bomboana de pus pe rana. Bunica are si dementa senila in perioada asta, incepe sa vorbeasca aiurea mai pe seara, vreau un calmant, nu de alta dar incearca sa se scoale de una singura. Nu se poate, ca trebuie ordin de la medic. Dar medicul de sectie nu mai este si atunci trebuie ordin de la medicul de garda. Medicul de garda nu e de gasit sau e ocupat, asa ca scot eu din papornita o pastila din aia sedativa de rau de avion si i-o dau bunicii care doarme ca un prunc pina a doua zi. Ortopedul de nota zece, anestezista la fel. Mama le da plicul, nu-s de acord dar sint banii ei. Dupa trei saptamini merge cu baston, dupa sase fara iar dupa doua luni da sa se suie in pod sa intinda rufele. Nota de plata, 2500 de euro, pensia bunicii pe zece luni. A mai trait 4 ani dupa intimplarea aceea si a murit in patul ei, de batrinete. A spart statisticile, baba. Asa o alintam cind glumeam noi doua. Bunica avea un simt al umorului cam abraziv, de exemplu cind imi cumparam ceva mai simandicos, zicea „Tu sau o sa fii o mare cucoana, sau o mare calica” si ridea.  „Ca nu ma mai ia Dumnezeu o data, mi-a ajuns si mi-a prisosit” zicea ea si atunci imi venea si mie la socoteala : „Pai i-e frica lui Sfintul Petru de gura aia mare.” Asadar, revenind la chestiunea salvarii : aici, timpul mediu de la un  accident in mediu urban la sosirea salvarii este 6 minute, inapoi la spital in 26 de minute. Unde stau salvarile astea, de apar din senin ? Salvarile stau pe traseu, de obicei in parcari. Am chemat salvarea acasa de trei ori : o data cind a colapsat mama, cind a murit subit matusa si o data cind a facut soacra-mea pneumonie. De fiecare data a venit in sub 5 minute. Da, tovarasi, mai este probleme de indreptat si chestiunea cu salvarea e una dintre ele. Pe lista mea e a doua ca importanta sociala, dupa invatarea folosirii budei publice. Pe locul trei dar la distanta vine reducerea frecventei cuvintelor cu P (bagat si scos) in spatiile publice. Mai e ceva care mi-a dat de gindit : dintre toti trecatorii gura-casca, nimeni nu s-a apropiat de nefericita aceea in durere. Nimeni n-a tinut-o macar de mina, ca poate la altceva nu se pricepeau. Moartea sperie, de parca ar fi contagioasa. Pe noi ne sperie atingerea umana a unui strain, o evitam. Cine o sa fie vinovatul ? Desigur ca NATO e de vina, e o conspiratie care ne tine cu mainile in sold. „Acu mai vine si americanu ala retardat la Bucuresti, ce P mea, baa, sa stea la el acasa, lasa ca-i in cirdasie cu jidanii, ie ceva si cu jidanii astia, astia vrea sa conduca lumea, crede ca ne prosteste pe toti” zice Leonida. Concubina lui, Efimita nu prea-l aude, ca-i pusa maneaua tare la IPod. 

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s