Diverse

Cind ma uit la un om, nu-i vad religia, il vad pe Dumnezeu creator. Cind un om incepe sa vorbeasca, Dumnezeu ramine sau dispare si incep sa ma vad pe mine, cu idiosincraziile si pacatele mele. Am un munte de idiosincrazii pus ca scut intre mine si restul lumii, l-am construit cu grija, pina m-am trezit singura in spatele lui. Sentimentul de „deja vu” in raporturile cu altii incepe sa se repete tot mai des, ca intr-un final sa fiu prinsa intr-un sablon de piatra… fosilizarea prin necredinta. Mi-am plins de mila de multe ori dar de cite ori am plins din dragoste de Dumnezeu ? O data, o singura data cu adevarat, in Saptamina Mare de-acum douazeci de ani. 

In noaptea asta, dupa atitia ani, am avut timp sa ma uit la cer pina m-au usturat ochii. E o luna stralucitoare de Eminescu si o liniste greiereasca de Toparceanu. Si deasupra, sus de tot, o luminita miscatoare, ca-n vremurile bune. Parca se simte si mirosul sarat al marii, papornita de plaja e in holul de la intrare iar pe masa din bucatarie ispiteste un castron unsuros de guvizi. Vreau sa ma fac mare, vreau sa am si eu o pereche de blugi de-adevaratelea, vreau sa vad lumea. 

Zilele acestea o sa revedem filmul lui Zeffirelli, Jesus from Nazareth, o surpriza pentru dadaca, o doamna foarte religioasa si un test pentru copii. Copiii s-au obisnuit cu absenta televizorului, au acces limitat la computer si nelimitat la gradina din spatele casei. Adultii ofteaza uneori dupa cite un serial prost si lacrimogen dar se recupereaza repede cu un ceai aromat si o conversatie patimasa. 

Despre conversatiile cu cei de alte religii : discutam orice, numai nu religie. Problemele teologice subtile sint pentru a fi dezbatute si lamurite de patriarhi, nu de mine care zic un Tatal Nostru si-un Doamne ajuta si-am ostenit. Exista lucruri despre care nu vreau sa am nici o parere pentru ca fie mi-e lene, fie mi-e frica… fie mai am o reminiscenta de bun-simt. Daca sint provocata si simt ca mi se innoreaza sufletul, plec. M-as lupta cu altul dar lupta cu mine imi ocupa tot timpul. Nu exista incheiere fericita in replicile nesfirsite, lamuririle nelamuresc si mai mult, scuzele ofenseaza si mai tare, discutiile astea sint ca nisipurile miscatoare : cu cit zici mai mult, cu atit te scufunzi mai repede. De aceea tai coada la mita repede, ca Hagi Tudose. Cu jupinul discut dar tocmai cind sa ma infierbint striga copiii, da cafeaua in foc sau mi-aduc aminte ca n-avem paine si-l trimit la cumparaturi. In felul acesta obtin ultimul cuvint ,cu iclesug femeiesc si lupta minima.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Diverse

  1. anca zice:

    minunat! altceva nu stiu sa spun, decat ca am un zambet pana la urechi de recunostinta 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s