In voia lui Dumnezeu

Ma suna medicul de garda ca are pupilele dilatate, nu misca, este intubata, inutil s-o operezi ca n-ai ce sa recuperezi. E prea batrina, am putea s-o transferam la universitate dar familia nici ea nu-i prea hotarita… Sint obosita moarta, n-am chef sa ma duc la spital, pina la urma inca o cauza pierduta… si nici macar n-o stiam prea bine, totusi vorbesc cu intensivista, o fata isteata care sare s-o vada, „asa e, nu prea avem ce face” zice si ea. O tin la terapie intensiva o zi si inca una si inca una, spre disperarea asistentei. Neurochirurgul a vazut-o si a zis ce mai zisese, tot aia e cu sau fara operatie. Familia ma intreaba din prima zi ce sa faca si-i pun sa se organizeze in ture de trei schimburi si sa stea cu ea non-stop. In prima zi, in camera e un circ, sase oameni plus bolnava, asistenta imi arunca priviri fioroase… plus niste puradei care nu stiu cum de trecusera de portar. Stabilim regulile, un om pe schimb, intoarsa la doua ore, pieptanata zilnic, muzica frumoasa, conversatie. Dupa doua zile ma stringe de mina la comanda. Jubilam. A treia zi alte complicatii. Sintem tristi. „Patru zile, nu pot spune nimic pina-n patru-cinci zile” zic eu ca papagalul. Ma lupt cu perfuziile, in curind n-o sa mai am vene de accesat, sa vezi balamuc, reduc la minim recoltarile de singe. Din fericire pot sa-i comand o saltea cu pompa de aer care pulseaza intermitent ca sa evite escarele, in plus repet ca o moara stricata s-o intoarca la doua ore. A patra zi deschide ochi, a cincea vorbeste si a sasea vede un suc pe noptiera si ma-ntreaba cu pofta de care este. Unul dupa altul, scoatem diverse tuburi din diverse orificii ale trupului ei. La plecare ne cunoastem bine…

„Mai aveti vreo intrebare ?” zic eu. 

„Nu… cum o vrea Dumnezeu…”

Zimbim amindoua.

„Good bless you ! ”

„And Good bless you, too !”

Reclame
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la In voia lui Dumnezeu

  1. Ileana zice:

    esti extraordinara…

    eu tocmai am iesit din spital cu fetita si ma rog la Dumnezeu sa nu mai trec pe acolo…desi era aproape in status epileptic, nu mi-au dat voie sa stau cu ea la terapie intensiva si am vazut-o abia dupa 2 zile…

    medicii pe aici oare nu stiu ca prezenta mamei este cruciala pt un copil? mai ales ca suntem nedespartite zi si noapte de cand s-a nascut…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s