Discutie

Simt nevoia de a reveni la ideea de toleranta, mai ales dupa ce am revazut interviul precedent. America nu este o tara, este un continent. Repet asta pentru ca exista o idee iluzorie de necesitate a consensului. 

Continui sa sustin  ca statul, prin sistemul actual de welfare, sponsorizeaza o clasa de puturosi carora le arunca un os din cind in cind, in loc sa-i invete sa-si asigure singuri existenta. Din cauza lor, oamenii cu adevarat in nevoie nu pot beneficia de ajutorul care le trebuie.

Sa dau exemple : o fata devine activa sexual la 15 ani, la 17 ramine gravida, tatal nu e prezent, a plecat de mult, mama se chinuie cu greu sa puna paine pe masa si este, de altfel, prea preocupata de al cincilea boyfriend. Fata naste, nasterea fiindu-i acoperita automat de asigurarea de stat numita medicaid, aia pentru saraci. Primeste si un ajutor social sa-si creasca pruncul, dupa un an se incurca cu al doilea cetatean, cu care ramine gravida din nou, intrucit „it’s not a big deal” si uite asa, statul o asigura din nou cu al doilea prunc, pina ce in cinci ani fata are trei copii cu trei barbati diferiti, toti absenti la apel, in timp ce statul trebuie sa ia locul tatalui. La 25 de ani, ajunge in cele din urma sa aiba o slujba prost platita, fiindca este prost calificata, se lupta din greu pentru pensiile alimentare de la diversi barbati mai mult sau mai putin prezenti in viata ei si a copiilor. Este deprimata, neincrezatoare fata de barbati (chiar daca ocazional mai traieste cu vreunul). Nu are nicicind in fata exemplul unei familii armonioase, nici ea, nici copiii ei care, in afara vreunui noroc chior, o sa-i repete intocmai greselile. 

Cum vad eu rezolvarea probemei ? Prin educatie, o educatie lipsita de ipocrizia corectitudinii politice, unde negrul devine un fel de gri-violet nostaligic, pentru a nu rani pe nimeni. O educatie unde o asemenea mama de 25 de ani cu trei copii si fara barbat, sa vina si sa puna pe masa toate lacrimile, umilinta si flacoanele ei de prozac. Sa vina sa spuna ce-a mai ramas din stima ei de sine si din visele adolescentei, din romanta, fluturasii si orgasmele trecutului. O discutie sincera despre ce merita si ce nu merita in viata. 

Asadar, mi se reproseaza ca daca nu trec cu vederea peste un asemenea comportament, sint intoleranta, vai, ce rusine ! Ba eu sint cit se poate de toleranta, omul in casa lui poate sa-si puna izmenele in cui. Problema este cind mi le aseaza mie pe nas.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.