Viata cusuta cu ata

6AM
Toarna cu galeata si mi-e somn. Trebuie sa-l vad pe batrinelul meu pina-n ora sapte, ca la opt trebuie sa fiu la cabinet si le-am promis copiilor ca azi il trimit acasa.
E treaz.
„Vreau la caca !” zice el cind ma vede. Femeia care sta cu el in camera sa-l pazeasca peste noapte, da sa sune asistenta. Pina sa vina, il ridic si-l pun pe toaleta portabila de linga pat. E usor ca fulgul, de cind cu dementa nu prea mai maninca. Pampersul e incapatinat, nu vrea sa se desfaca, asa ca-l rup si-l arunc la gunoi.
„Azi pleci acasa”
„Acasa… acasa…” repeta el „caca nu vrea sa iasa” scinceste.
„Baga degetu’…” imi vine sa spun ca Moromete.
In timp ce se screme, scoate limba la mine si-n proces cu ea si proteza de jos, pe care-o tot impinge in afara si-nauntru, ca pe-o jucarie.
Il pun la loc in pat, cum naiba se pune pampersul asta de adulti, are tot felul de sageti si indicatoare laterale, o fi vreun model nou, la inceput il pun cu fundul in fata, dupa aceea ma luminez si-l schimb.
„Mai nou tre sa faci facultate ca sa stii sa pui pamersul, zice femeia care-l pazeste” si ne distram. „A dormit bine, macar sa am asa pacienti linistiti in fiecare noapte”, zice dinsa zimbind.
8AM
La cabinet e cald si lumina si miroase a cafea. Primul pacient este deja in sala e asteptare, i-am spus sa nu vina inainte de opt dar cred ca n-a avut somn. Sotia il ajuta sa-si adune papornitele si intram in sala de consultatii.
Sotia scoate doua liste, una cu doctoriile si alta cu intrebarile.
„Ce pastile ai luat inainte sa vii ?”
„Ce eu mai stiu ?” zice el…”una rosie si doua albastre”.
Sotia ma lamureste, cu competenta unei asistente antrenate pe cimpul de lupta. Dupa un timp, mi-e si groaza sa ma uit la ceas. In cele din urma, lamurim tot ce e de lamurit si pleaca. Urmatorul pacient e deja in sala de asteptare, zimbeste cind ma vede.
12PM
Fug la spital. A venit rezultatul la biopsie si nu-i de bine, nu-i bine deloc. Intru in camera, inchid usa, ma asez si incep sa vorbesc leganat, cintarind cuvintele. Nu pare sa inteleaga, nu inca, am vazut faza asta in trecut, se chema „denial”.
In sala medicilor sint vreo cinci care iau prinzul si se uita la televizor. Ce noroc pe mine, oncologul e acolo si-l abordez frontal.
„Auzi, am o pacienta la etajul trei, uite care-i situatia…”
N-am timp sa maninc dar ciocolata calda miroase tare bine si nu ma pot abtine. Asa se pune osinza pe om, ca a facut Dumnezeu mincarea bine mirositoare.
1PM
Toarna cu galeata. Pina ajung in holul de la intrare sint fleasca. Fata lui ma asteapta ingrijorata :
„De cind a murit mama, nu mai vrea sa iasa din casa. De-o vreme a inchis lumina si caldura.”
In apartament e ceva de groaza, cutii goale si pungi de gunoi pina-n tavan. La baie ma ghidez dupa miros si mi-e frica sa ma asez, ca sa nu ma pricopsesc cu vreo lighioana microscopica de apartament.
3PM
Inapoi la cabinet, uda si pricajita, ciocolata calda isi cere drepturile dar n-am timp.
„M-a parasit prietena si nu stiu de ce”, zice el necajit. Ma uit la barbia din care mijesc niste tuleie induiosatoare. „Mai bine ia-ti masina de barbierit decit prietena” imi vine sa-i zic dar ma abtin si-l pun sa se dezbrace. Il examinez in toata barbatia lui si vad doua vezicule singuratice, ca doua fete plecate la agatat.
„De cind ai asta ?” il intreb.
Nu stie, se uita mirat.
In cabinet mi-a intrat copil si acum pleaca adult, mi-e mila de el dar n-am ce face, unii nu invata pina n-o iau pe spinare.
6PM
Imi deschide usa in caruciorul ei cu rotile si casa miroase a peste prajit. Locuieste singura, o asistenta vine s-o vada o data pe saptamina si eu din cind in cind. O vecina o mai ajuta cu mincarea si alta-i spala hainele. Doctoriile-i vin prin posta. Pe perete e o poza veche, cu o femeie superba in rochie de mireasa, poza ei de nunta.
„Cind ma uit la poza asta, imi dau seama ce putregai am ajuns. Ce iluzie si viata asta…”
Mi-e mila de ea… mi-e mila de noi… viata cu cizme de plumb…
Nu mai ploua si drumul spre casa e acceptabil.
Sint obosita, amortita… jupinul frige niste pui si copiii se maimutaresc in costume de Halloween.
„Vrei sa maninci ?” intreaba jupinul.
Da, vreau, o inghetata de ciocolata.
„Si dupa ?”
Inca o inghetata de ciocolata.
Am slabit, am ajuns la 58, inca patru kile si ma opresc. Se poate slabi si cu inghetata… daca nu mai maninci altceva. 🙂

Reclame
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Viata cusuta cu ata

  1. adriana zice:

    o…ho…hoooo!!!…bine ai revenit…ma uitam zilnic la blogroll sa vad cand apari … deci lupta cui kilogramele continua…succes

  2. mamica de sebastian zice:

    Grele zile duci si tu in spate.Spune drept nu iti vine citeodata sa lasi totul balta si sa pleci?Ca pe mine sigur ma apuca de vreo 5 ori pe luna:))

  3. rodica botan zice:

    Imi place tristeatea cind are umor. Este singura cale sa o razbesti. „O lupta-i viata”…si unii vad doar curajul luptatorilor, altii uritenia mortii…altii frica… dar cu o atitudine potrivita se poate sa invingi…
    O saptamina buna ii doresc unei necunoscute care scrie tare frumos…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s