La spartul tirgului

Tin sa spun ca mi-am facut amindoua vaccinurile antigripale, ala obisnuit acum o luna si ala fandositul acum doua saptamini. Pe cel obisnuit mi-l fac de 11 ani mereu si de atunci n-am mai zacut de gripa in nici un an. In Romania boleam cite o saptamina in fiecare iarna, cu febra mare si stat la pat. Adica, a fost ca si cu tampoanele : la inceput “pfui, eu niciodata, auzi matale !” si dupa ce am dat de bine am uitat de mizerie.
Cu vaccinul cel nou am dezbatut mental problema pe fata si pe laterala… pina cind mi-a picat familia la pat, toti patru adica, in interval de 24 de ore. Grasi, frumosi si vitaminizati, seara s-au culcat sanatosi iar dimineata febra, ochi injectati, ameteala si tot tacimul. I-am pus in carantina o saptamina, nici mincare nu le-a trebuit, numai sticle intregi cu diverse lichide in culori dubioase. Eu am scapat in principiu din doua motive : spalatul obsesiv pe maini chiar si acasa si faptul ca sint plecata mai toata ziua. Asa ca, nevrind sa-mi fortez norocul si tinind cont ca mi se tuseste in nas cel putin trei ore pe zi, m-am vaccinat.
Acum, onor guvernul imi trimite hirtiuta de permisie sa-mi vaccineze pruncii peste vreo saptamina. Hai, ma lasi ? Dupa ce trei sferturi din populatia scolara din judet a bolit si s-a vaccinat pe cale naturala, acu vine si guvernul sa salveze situatiunea. S-a scufundat Titanicul, monser… lasa polonicul.

Viata cusuta cu ata

6AM
Toarna cu galeata si mi-e somn. Trebuie sa-l vad pe batrinelul meu pina-n ora sapte, ca la opt trebuie sa fiu la cabinet si le-am promis copiilor ca azi il trimit acasa.
E treaz.
“Vreau la caca !” zice el cind ma vede. Femeia care sta cu el in camera sa-l pazeasca peste noapte, da sa sune asistenta. Pina sa vina, il ridic si-l pun pe toaleta portabila de linga pat. E usor ca fulgul, de cind cu dementa nu prea mai maninca. Pampersul e incapatinat, nu vrea sa se desfaca, asa ca-l rup si-l arunc la gunoi.
“Azi pleci acasa”
“Acasa… acasa…” repeta el “caca nu vrea sa iasa” scinceste.
“Baga degetu’…” imi vine sa spun ca Moromete.
In timp ce se screme, scoate limba la mine si-n proces cu ea si proteza de jos, pe care-o tot impinge in afara si-nauntru, ca pe-o jucarie.
Il pun la loc in pat, cum naiba se pune pampersul asta de adulti, are tot felul de sageti si indicatoare laterale, o fi vreun model nou, la inceput il pun cu fundul in fata, dupa aceea ma luminez si-l schimb.
“Mai nou tre sa faci facultate ca sa stii sa pui pamersul, zice femeia care-l pazeste” si ne distram. “A dormit bine, macar sa am asa pacienti linistiti in fiecare noapte”, zice dinsa zimbind.
8AM
La cabinet e cald si lumina si miroase a cafea. Primul pacient este deja in sala e asteptare, i-am spus sa nu vina inainte de opt dar cred ca n-a avut somn. Sotia il ajuta sa-si adune papornitele si intram in sala de consultatii.
Sotia scoate doua liste, una cu doctoriile si alta cu intrebarile.
“Ce pastile ai luat inainte sa vii ?”
“Ce eu mai stiu ?” zice el…”una rosie si doua albastre”.
Sotia ma lamureste, cu competenta unei asistente antrenate pe cimpul de lupta. Dupa un timp, mi-e si groaza sa ma uit la ceas. In cele din urma, lamurim tot ce e de lamurit si pleaca. Urmatorul pacient e deja in sala de asteptare, zimbeste cind ma vede.
12PM
Fug la spital. A venit rezultatul la biopsie si nu-i de bine, nu-i bine deloc. Intru in camera, inchid usa, ma asez si incep sa vorbesc leganat, cintarind cuvintele. Nu pare sa inteleaga, nu inca, am vazut faza asta in trecut, se chema “denial”.
In sala medicilor sint vreo cinci care iau prinzul si se uita la televizor. Ce noroc pe mine, oncologul e acolo si-l abordez frontal.
“Auzi, am o pacienta la etajul trei, uite care-i situatia…”
N-am timp sa maninc dar ciocolata calda miroase tare bine si nu ma pot abtine. Asa se pune osinza pe om, ca a facut Dumnezeu mincarea bine mirositoare.
1PM
Toarna cu galeata. Pina ajung in holul de la intrare sint fleasca. Fata lui ma asteapta ingrijorata :
“De cind a murit mama, nu mai vrea sa iasa din casa. De-o vreme a inchis lumina si caldura.”
In apartament e ceva de groaza, cutii goale si pungi de gunoi pina-n tavan. La baie ma ghidez dupa miros si mi-e frica sa ma asez, ca sa nu ma pricopsesc cu vreo lighioana microscopica de apartament.
3PM
Inapoi la cabinet, uda si pricajita, ciocolata calda isi cere drepturile dar n-am timp.
“M-a parasit prietena si nu stiu de ce”, zice el necajit. Ma uit la barbia din care mijesc niste tuleie induiosatoare. “Mai bine ia-ti masina de barbierit decit prietena” imi vine sa-i zic dar ma abtin si-l pun sa se dezbrace. Il examinez in toata barbatia lui si vad doua vezicule singuratice, ca doua fete plecate la agatat.
“De cind ai asta ?” il intreb.
Nu stie, se uita mirat.
In cabinet mi-a intrat copil si acum pleaca adult, mi-e mila de el dar n-am ce face, unii nu invata pina n-o iau pe spinare.
6PM
Imi deschide usa in caruciorul ei cu rotile si casa miroase a peste prajit. Locuieste singura, o asistenta vine s-o vada o data pe saptamina si eu din cind in cind. O vecina o mai ajuta cu mincarea si alta-i spala hainele. Doctoriile-i vin prin posta. Pe perete e o poza veche, cu o femeie superba in rochie de mireasa, poza ei de nunta.
“Cind ma uit la poza asta, imi dau seama ce putregai am ajuns. Ce iluzie si viata asta…”
Mi-e mila de ea… mi-e mila de noi… viata cu cizme de plumb…
Nu mai ploua si drumul spre casa e acceptabil.
Sint obosita, amortita… jupinul frige niste pui si copiii se maimutaresc in costume de Halloween.
“Vrei sa maninci ?” intreaba jupinul.
Da, vreau, o inghetata de ciocolata.
“Si dupa ?”
Inca o inghetata de ciocolata.
Am slabit, am ajuns la 58, inca patru kile si ma opresc. Se poate slabi si cu inghetata… daca nu mai maninci altceva.

Dezordine

De la ultima postare am slabit un kilogram si-am facut foame cit pentru cinci : brinza, salata, oua, carne si o inghetata-doua, cit sa nu mor de dor. Daca trec bariera psihologica a lui 60, va fi mai usor.Din pacate n-am timp de miscare :

Si ffindca biroul e prea mic, hirtiile de la lucru s-au revarsat si-n dormitor
Feciorul ma imita, fiecare cu munca lui, podeaua ca loc al muncii

Ca sa vezi

Obama vrea sa reformeze sistemul de sanatate. Congresul ( majoritar din partidul lui Obama), propune la discutie o lege de vreo mie de pagini. Obama le zice s-o voteze cit mai repede, ca altfel se prapadeste tarisoara. Congresul se screme sa ajunga la o concluzie dar, saracii, unii mai dotati si altii mai nevoiasi mental de felul lor, nu prididesc a citi legea (daca au terminat liceul public nici nu ma mira, ca le-ar trebui vreo sase luni sa citeasca o mie de pagini). Pina la urma, unul mai corupt dar cinstit, sireacul, de felul lui, spune ca si daca ar citi tot n-ar pricepe, asa ca la ce bun sa mai citeasca ? Adinc flacaul, vezi bine !
Se duc astia la tara in vacanta de vara, la ei in batatura unde fusera alesi si se trezesc de huiduiala poporului.
Tradare, tovarasi, zic ei. Conspiratiunea omului alb extremist !
Vezi, ca la o adica, prostului, cind nu-i merg apele, zice ca e conspiratiune, nu zice ca a fost el prost.
Si uite asa, distractiune de vara cu gust amar.

Progres

Am slabit 2.2 kg de la ultima postare. Am eliminat painea, orice dulce, smintina si pastele fainoase. Maninc o data sau doua ori pe zi, pui fiert sau salate, sunca, brinza sau supa.
N-am numarat caloriile dar presupun ca sint in jur de 1800.
Nu por spune ca mi-e foame dar trebuie sa evit bucataria dupa 6 seara.

M-am saturat

Trebuie sa slabesc. Musai. Daca nu slabesc, o sa devina o obsesie asta cu slabitul.
Ma simt prost, umflata, respir mai greu, adica vad ca-mi afecteaza sanatatea. Nu sint obeza, cel putin nu inca dar promit…
Mi-am luat bicicleta care zace in garaj de sase luni, mi-am luat patine cu rotile (rollerblades) care se umplu si ele de praf.
Vad doua probleme principale in procesul slabitului : nu am partener de exercitiu (jupinul este natura statica lipita cu prenadez de scaun) si nu prea am timp. Adica, in traducere, sint puturoasa… si pofticioasa.
Mama slabitului este foamea. Nu se slabeste fara foame, ca numeri caloriile sau dumicatii sau firele de ceapa, trebuie sa te scoli de la masa inca flamind. Plus, trebuie sa te misti.
M-am gindit la un lucru : daca postez greutatea mea pe blog in fiecare saptamina, poate ca o sa-mi fie rusine si o sa ma abtin, adica un fel de umilire/recompensa publica o sa ma motiveze.
Azi am 63 de kilograme. Telul este sa ajung la 52-54.

P.S. Depinde de unde pleci cu greutatea si depinde cit de inalta esti. De la 14 la 30 de ani am avut 52-53 de kilograme si apoi m-am ingrasat 10 in citiva ani. Asta este mult.

Privilegiu

“Femeia se va mantui prin nastere de copii”
Si daca nu poate face copii ? Inseamna ca nu se va mantui ? Sigur, cineva se va trezi sa-mi dea solutii ca de exemplu : se va mantui prin asceza, post si rugaciune, prin ascultare, prin supunere, etc…
99.99% dintre femei o sa sufere precum cainii atunci cind nu pot avea copii. Stiu pentru ca am o prietena care a trecut prin toate acestea. Stiu pentru ca mama mea a increcat sa ma aiba pe mine 13 ani ! 13 ani de tratamente, dureri, umilinte si incertitudini !
Sigur, vine cite un calugar barbat sa dea solutii destepte cum ca nu trebuie sa suferi, trebuie sa accepti voia lui Dumnezeu.Cel ce n-a trecut prin acest incendiu sufletesc, usor poate da sfaturi.
Cind m-am maritat, eram ingrozita in secret ca nu voi putea avea copii, urmind o traditie a familiei, chiar l-am avetizat pe jupinul.
Femeia stearpa, ce cruce de plumb ! Ce privilegiu sa poti avea copii !
Dumnezeu sa te ajute, L !

Despre aflatul in treaba

Unele mame stau acasa. Altele merg la lucru. Copilul este o chimie complexa, nu stii niciodata cum iese. Si atunci cind crezi ca ai facut tot ce puteai pentru el si o sa iasa vreun Einstein sau Steinhardt, iti da Dumnezeu peste nas, ca sa te invete sa nu mai crezi ca esti buricul tirgului. Poate-ti moare copilul sau iese vreun netrebnic si atunci ce-o sa zica lumea despre tine ? “Ia uite si la asta, ca n-a fost in stare sa si-l creasca ?” Dar tu stii in sufletul tau ca ai facut cum ai crezut mai bine, dupa mintea ta ingusta.
Unele femei se marita si au copii. Altele se marita si nu pot face copii si le doare inima, pur si simplu fizic, se culca noaptea si le doare in locul inimii. Altele nu-si gasesc perechea si umbla prin lume stinghere si le doare inima, la fel, pur si simplu fizic. Altele declara sus si tare ca ele nici macar nu vor sa fie cu cineva. Altele sint sincere cind vor sa fie singure. Unele se calugaresc si devin senine. Altele se calugaresc si continua sa se framinte.
Caile Domnului sint intortocheate dar omul destept isi tine gura, observa dar nu judeca.
Pentru ca viata e un carusel, azi zici ca esti drept si maine iti da soarta peste nas.
Si asta m-a invatat pe mine America : lumea e mare, mama, taci si vezi-ti de mantuirea ta, ca si-asa e vai de capul nostru, mai repede ne paste iadul decit Raiul.

Final de vacanta

Ne apropiem de sfirsitul vacantei. Mi-ar mai trebui o luna-doua. Tata zice ca m-as plictisi. Nu m-as plictisi, m-as apuca de gradinarit. Peisaje superbe, oameni mai relaxati, preturi mari raportate la cistiguri, am evitat Bucurestiul, televiziunea mizerabila, ridicatul gunoiului inca o problema, ca si aruncatul gunoaielor in padure. Am aflat un cuvint nou, ATV, adica o monstruozitate de masinarie care face praf si zgomot grozav pe cararile de munte, condusa de cite un adolescent mai mult sau mai putin intirziat.
Romania s-a modernizat, presupun ca exista multa economie la negru si hotie cit cuprinde, noi ne-am simtit bine ca deh, masa pusa si strinsa de bunici. Acum ca plecam, intra si ei in vacanta.

O dimineata pierduta

Castelul Peles a fost construit de catre Regele Carol I, punind fundatia in 1875. A fost primul castel european ce a folosit electricitatea pentru iluminat. A fost inaugurat in 1883 dar lucrarile pina la forma finala de azi au continuat aproximativ patruzeci de ani. Costul final a fost de peste 100 de milioane de dolari. In ultimii ani ai comunismului, castelul a fost inchis vizitarii si mi-aduc aminte de nostalgia pe care am avut-o cind, adolescenta fiind, imi doream sa-l vizitez. A fost retrocedat Casei Regale in 2006 si revindut statului roman in 2007.

Carmen Sylva (regina Elisabeta) si Marioara, moarta la patru ani de scarlatina





Castelul este o carte de istorie, un parfum al unei dimineti pierdute.
Si acum ce avem ? Pe Vanghelie…